Guvernul și STS lansează platforma SAFE: Matchmaking digital pentru industria națională de apărare / Se țintește o localizare de cel puțin 50% a producției în România
Instrumentul digital este destinat să faciliteze conectarea între contractorii implicați în proiectele finanțate prin mecanismul european SAFE și companiile românești care dețin capabilități industriale relevante.
Obiectiv: minimum 50% producție locală
Prin Planul național SAFE pentru industria europeană de apărare, Guvernul României își propune un nivel de localizare a producției de cel puțin 50%, prin acordurile de cooperare ce urmează să fie încheiate. Aceste acorduri vor include cerințe de cooperare și obligații specifice pentru contractori, iar platforma digitală este văzută ca un instrument-cheie pentru creșterea procentului de producție realizat pe teritoriul național.
Cum funcționează algoritmul SAFE: Potrivire automată, fără intervenție umană
În cadrul evenimentului au fost prezentate arhitectura și principalele funcționalități ale platformei. Sistemul permite contractorilor SAFE să publice nevoile industriale specifice, iar companiile interesate își pot înregistra capabilitățile de producție, certificările și experiența relevantă. Potrivirile între cerere și ofertă se realizează automat, fără intervenția autorităților. Arhitectura include și verificări administrative și fiscale automatizate.
Reprezentanții Guvernului au subliniat că platforma SAFE nu va fi utilizată pentru derularea procedurilor de achiziție publică și nu reprezintă un instrument de atribuire a contractelor. Rolul său este exclusiv de a facilita identificarea rapidă a unor potențiali parteneri industriali.
16,68 miliarde de euro pentru România
România a semnat recent acordul de finanțare cu Comisia Europeană pentru programul SAFE, prin care va beneficia de 16,6 miliarde de euro, fiind al doilea cel mai mare beneficiar al programului, după Polonia. SAFE (Security Action for Europe) este un instrument european temporar, creat pentru a sprijini statele membre în realizarea unor investiții urgente și majore în apărare, în contextul deteriorării mediului de securitate european.
Potrivit Ministerului Finanțelor, Cancelaria Prim-Ministrului va asigura supervizarea generală a Planului, iar instituțiile beneficiare – Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Administrația Națională a Penitenciarelor – vor implementa proiectele și achizițiile. România urmează să solicite un avans de 15% din finanțare, aproximativ 2,5 miliarde de euro, sumă ce ar putea ajunge în țară din luna iunie.
Participanți de la principalele structuri din industrie
La workshop au participat reprezentanți ai Organizației Patronale Industria de Apărare (OPIA), Patronatului Industriei Române de Apărare (ROMDEF), Alianței Sindicatelor din Industria de Apărare, Aeronautică și Navală, Confederației Patronale Concordia, Fundației Romanian Business Leaders și Asociației Unmanned Vehicle Systems România.






