Premierul Ilie Bolojan: Noua clădire a Institutului Inimii din Târgu Mureș va fi gata în august 2026
Prim-ministrul Ilie Bolojan a efectuat, vineri, 9 mai, o vizită de lucru la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, cunoscut drept Institutul Inimii, unde se află în plină desfășurare lucrările la noua clădire destinată tratării pacienților cu afecțiuni cardiovasculare grave, atât adulți, cât și copii.
În cadrul vizitei, premierul a discutat cu conducerea institutului despre stadiul implementării proiectului și a transmis asigurări privind continuitatea finanțării, subliniind că nu vor exista blocaje în efectuarea plăților pentru lucrările aflate în derulare.
Investiția, evaluată la peste 770 de milioane de lei, reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură medicală din România. Aproape 500 de milioane de lei din această sumă provin din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Potrivit reprezentanților institutului, lucrările au ajuns la un stadiu fizic de realizare de aproximativ 80%, iar termenul estimat pentru finalizarea construcției este sfârșitul lunii august 2026.
Noua clădire va dispune de 214 paturi pentru spitalizare continuă și 5 paturi pentru spitalizare de zi, precum și de săli moderne de operație, spații pentru investigații complexe și tratamente de specialitate.
Contractul de finanțare pentru acest obiectiv a fost semnat în 17 martie 2023, iar lucrările au avansat conform graficului stabilit de constructor.
Scopul proiectului este relocarea și reunirea tuturor secțiilor, compartimentelor și structurilor Institutului într-un singur spațiu modern, adaptat standardelor actuale medicale, administrative și de calitate. Noua infrastructură va permite o mai bună coordonare a actului medical și o abordare integrată a serviciilor de sănătate pentru pacienții cu patologii cardiovasculare complexe.
Odată finalizat, noul spital este așteptat să devină un centru de referință la nivel național în domeniul cardiologiei și transplantului, contribuind semnificativ la creșterea capacității de tratament și la îmbunătățirea calității serviciilor medicale din România.






