Vizualizări: 254
Lege promulgată: șoferii de camioane nu mai pot fi obligați să încarce sau să descarce marfa
Președintele României a promulgat legea care interzice obligarea șoferilor din transportul rutier de mărfuri să efectueze operațiuni de încărcare sau descărcare a mărfurilor transportate.
Noile prevederi se aplică vehiculelor cu masa maximă autorizată de peste 12,5 tone și stabilesc că responsabilitatea acestor activități revine beneficiarilor, furnizorilor sau intermediarilor transportului. Există excepții pentru transporturile specializate și pentru cazurile în care șoferul își dă acordul în scris. Nerespectarea legii poate atrage amenzi de până la 20.000 de lei.
Surse

StirileProTV
Şoferii care transportă mărfuri nu pot fi obligaţi să le descarce sau să le încarce. Legea a fost promulgată






